Canalizare în trei sate din Băleşti. Primar: Costuri infime de branşare

O investiţie majoră derulată de administraţia locală din comuna gorjeană Băleşti a fost finalizată. Este vorba de proiectul privind introducerea reţelelor de canalizare în trei sate ale comunei: Băleşti, Tămăşeşti şi Voinigeşti. Astfel, peste 700 de gospodării vor fi branşate la canalizare. În acelaşi timp, administraţia locală a reluat lucrările şi la canalizarea din satul Ceauru.

Investiţia privind introducerea reţelelor de canalizare a fost realizată din fonduri europene atrase de Primăria Băleşti. Este vorba de 2,5 milioane de euro, cofinaţarea asigurată de administraţia locală fiind de aproximativ 500 de mii lei. Lucrările au demarat în luna noiembrie 2016. Investiţia a prevăzut introducerea reţelelor pe circa 20 de kilometri, dar şi înfiinţarea unei staţii de epurare în satul Tămăşeşti.

„A fost finalizat obiectivul reţea de canalizare în satul Băleşti, Tămăşeşti şi Voinigeşti. Suntem pe ultima sută de metri cu obţinerea avizelor de la Mediu, Direcţia de Sănătate Publică şi Apele Române, pentru punerea în funcţiune a sistemului în conformitate cu legislaţia în vigoare. În maximum o lună vom trecere la branşarea gospodăriilor. Costurile de branşare vor fi infime, în jur de 70 de lei proiectul şi încă pe atât branşamentul. Fiecare cetăţean va plăti”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti.

Canalizare şi în Ceauru

Și cetăţenii din satul Ceauru vor beneficia de canalizare în cel mai scurt timp. Lucrările au fost demarate acum aproape un deceniu. Constructorul nu a respectat clauzele contractuale, drept care administraţia locală a reziliat contractul şi a organizat o nouă licitaţie pentru contractarea altui executant. „Am demarat lucrările la canalizarea din Ceauru. Această lucrare este foarte veche, finanţarea fiind alocată pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală I. A fost începută în anul 2009. Acum lucrăm la staţia de epurare şi sperăm ca aceste lucrări să fie încheiate în maximum un an, conform contractului încheiat între primărie şi firma care a câştigat licitaţia”, a precizat primarul Mădălin Ungureanu.

Pentru finalizarea lucrărilor la canalizarea de la Ceauru, Primăria Băleşti a obţinut 1,8 milioane lei de la Ministerul Dezvoltării. Administraţia locală va trebui să suporte, din bugetul propriu, o cofinanţare de 300 de mii lei.

Vizualizări: 2,189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: