Lipsa banilor stopează investiţiile. Primar: Suntem pe muchie de cuţit!
Primarii aşteaptă rectificarea bugetară ca pâinea caldă. Unii anunţă că ar putea intra în colaps pentru că rămân fără bani, iar alţii chiar au întrerupt lucrări în comunele pe care le conduc pentru că nu pot achita cofinanţările. O rectificare bugetară a fost promisă pentru această vară.
În Scoarţa, primarul Ion Stamatoiu susţine că sunt bani pentru salariile angajaţilor de la primărie, însă proiectele pe care le are în derulare, finanţate cu bani europeni sau de la Guvern, ar putea fi puse în pericol. Nu are banii necesari pentru a achita cofinanţările. „Probleme financiare avem toţi. Problema primăriilor este acută. Lipsa banilor ne face pe tot mai mulţi să stopăm lucrările. Aşteptăm şi rectificarea care ni se tot promite că vine în iunie, iulie. Avem proiecte în derulare. Trebuie să achităm în tranşe. Este exclus să ne descurcăm fără rectificare. Eu am drămuit banii, dar o să fim în situaţia de a nu mai plăti salariile pentru oameni ori să-i trimit acasă dacă nu mai avem bani”, a declarat Stamatoiu.
„Fără o rectificare, ne vom bloca”
Fără rectificare, în cel mult două luni s-ar putea produce un blocaj şi la Primăria Prigoria, după cum susţine primarul Iuliana Iliescu. „Suntem pe muchie de cuţit. Încerc să fac o rectificare bugetară în următoarea perioadă. Trebuie să asfaltăm şi nişte drumuri şi sunt necesari bani şi din bugetul local. Încercăm să rezistăm. Fără o rectificare, ne vom bloca. Oamenii au plătit trimestrul cu reducerile. Am nevoie de un sprijin pentru că nu am primit nici la începutul anului bani de la Consiliul Judeţean. Bani pentru salarii pentru luna aprilie mai am. Nu am bani pentru lucrări. După două luni, sigur voi avea probleme”, a declarat primarul Iliescu.
Proiecte blocate şi în Bumbeşti Piţic
Și în Bumbeşti Piţic sunt câteva proiecte în stand-by. Primarul Michy Nioaţă a explicat că nu are bani să achite partea primăriei de finanţare pentru a duce lucrările la bun sfârşit: „Ne descurcăm foarte greu. Cu salariile, nu avem probleme. Dar avem probleme în ceea ce priveşte cofinanţările. Am patru proiecte şi nu am bani să plătesc cofinanţările. Voi discuta şi cu domnul vicepremier Paul Stănescu. Să vedem când se va face acea rectificare. Am putea rezista fără rectificare, dar foarte greu. Cofinanţarea nu poate fi achitată fără o rectificare”.