Lider din CE Oltenia: Nu putem realiza producția din proiectul de buget
Ministerul Energiei a pus pe 22 aprilie în dezbatere publică bugetul de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia pe anul 2019. Bugetul este fundamentat pe o producție de 14,95 TWh energie electrică și 22 milioane tone lignit.
Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, a spus că această producție nu poate fi realizată. “Este o cantitate de energie care nu poate fi realizată, pentru că unitățile miniere sunt căzute. Nu mai au front de lucru, excavatoarele sunt grămadă. Extinderile de cariere sunt deocamdată pe hârtie, dar și când se vor extinde mai întâi trebuie dat sterilul la o parte”, a spus Bunoaica.
Acesta spune că, în mod normal, administrația trebuia să negocieze acum exproprierile pentru extinderile care vor avea loc peste cinci ani.
Compania energetică estimează în 2019 un profit de un milion de lei. CE Oltenia și-a propus în 2019 să realizeze venituri totale de 3.913.248 mii lei. Potrivit proiectului de buget, salariații companiei vor avea un câștig mediu brut lunar de 6.221 lei.
Cei care vor să depună observații la proiectul de buget o pot face până pe 2 mai.