Liberal numit secretar de stat în Ministerul Muncii

Omul de afaceri și politicianul Adrian Zvâncă, actual președinte interimar al PNL Petroșani și consilier județean, a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Numirea vine la propunerea organizației județene PNL Hunedoara și marchează o nouă reușită politică pentru liberalii din regiune.
Zvâncă, care a preluat recent conducerea executivă a filialei PNL Petroșani, după dizolvarea Biroului Politic Local, vine într-un moment delicat pentru organizație, afectată de un scandal intern privind finanțarea clubului sportiv Jiul. În ciuda contextului tensionat, liderii județeni au pariat pe experiența sa în administrație și business.
Cu studii în domeniul economic, absolvent al Facultății de Științe din cadrul Universității din Petroșani, specializarea Administrarea afacerilor, Adrian Zvâncă este managerul și fondatorul companiei AZ Activ Serv SRL. Cariera sa politică a început în urmă cu peste 20 de ani în rândurile PNL, dar între 2000 și 2024 a activat în Pro România, partid din partea căruia a obținut un mandat de consilier județean. În 2024, a revenit în PNL.
Numirea lui Zvâncă îl plasează în rândul celor care reprezintă Valea Jiului la nivel guvernamental. Este al doilea secretar de stat din zonă în actualul Executiv condus de Marcel Ciolacu, după social-democratul Casian Nițulescu, aflat la Ministerul Energiei.
Vizualizări: 1,293
Distribuie Trimite pe WhatsApp