Le-a vorbit copiilor despre pericolele consumului de droguri

Elevii clasei a VIII-a A de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, coordonați de Aritina Carmen Dungă, au primit vizita lui Laurențiu Șoșoi, inspector de specialitate în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj, care le-a vorbit despre pericolele consumului de droguri.

Laurențiu Șoșoi i-a informat pe elevii participanți la activitate despre prevenirea și conștientizarea consumului de substanțe interzise, a prezentat factorii de risc și factorii de protecție ai consumului de droguri, efectele consumului de droguri și cadrul legal în domeniul traficului de droguri.

De asemenea, s-au purtat discuții privind pericolele consumului de droguri dar și ale consumului de alcool. Prin exercițiul practic propus, elevii au fost provocați să afle concret cât este de dăunător consumul de droguri, cum poate afecta psihicul uman și ce efecte perturbatoare pot avea drogurile în viața tinerilor.


Activitatea face parte din proiectul educațional județean ”Drogurile, o soluție sau o problemă?” inițiat de Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Gorj.

Vizualizări: 704

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: