Lăsați fără lemne și fără secure
Doi bărbați de 20 respectiv 45 de ani, din comuna gorjeană Negomir, au fost prinși în flagrant delict de polițiștii din localitate, în timp ce tăiau arbori de esenţă cer şi cireş, cu diametrele la cioată de aproximativ 40 cm, iar materialul lemnos rezultat îl încărcau într-o căruță.
"Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că arborii au fost tăiaţi ilegal, din punctul Valea Fântânii, în afara fondului forestier, de pe proprietatea unei femei de 78 de ani, din localitate. Materialul lemnos identificat, reprezentând o cantitate 3 mc, a fost ridicat de polițiști şi lăsat în custodia proprietarei, până la finalizarea cercetărilor", arată IPJ Gorj.
Totodată, securea şi motoferăstrăul, folosite la săvârşirea infracţiunilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Potrivit poliției, în cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere și sustragere de material lemnos. (A.A.)