La Motru s-au terminat banii de salarii

Încă o primărie rămâne fără bani de salarii chiar înainte de sărbători. Autoritățile din Motru așteaptă rectificarea bugetară ca să facă rost de bani să achite salariile pe ultima lună din acest an. Municipalitatea a reușit să acorde până acum voucherele de vacanță și indemnizația de hrană.

Tichetele de vacanță și banii pentru mâncare au fost amânate pentru sfârșitul acestui an în urma unei înțelegeri parafate cu sindicatele din primărie. Acum, autoritățile au fost nevoite să le achite, dar au rămas fără bani pentru salarii.

Primarul din Motru, Gigel Jianu, speră să primească bani la rectificarea bugetară ca să le dea angajaților primăriei salariile înainte de sărbători. “Așteptăm rectificarea ca să putem da banii pe decembrie. Situația nu e chiar așa roz, dar așteptăm rectificarea ca să putem încheia anul cu bine, s-au achitat tichetele de vacanță și indemnizația de hrană a fost dată luna trecută, acum două luni, după ultima rectificare. Neavând bani, nu am bugetat și atunci am plătit integral pe perioada din spate. Am încheiat un protocol cu sindicatul prin care am spus că aceste indemnizații de hrană și voucherele de vacanță vor fi acordate în trimestrul patru, la sfârșitul anului, după rectificare”, a declarat Gigel Jianu, la Gorj TV. 

Vizualizări: 2,909

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: