L-a făcut pe Călinoiu să plângă - foto
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a plâns ieri la şedinţa festivă a Consiliului Local Târgu Jiu, ţinută cu ocazia Zilelor municipiului. Lui Călinoiu i-au dat lacrimile când a înmânat titlul de cetăţean de onoare unui membru al familiei lui Liviu Dafinescu, fostul director al Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. De fapt, lacrimile au început să curgă înainte de înmânarea titlului, atunci când primarul municipiului, Florin Cârciumaru, a refuzat să ofere documentul, lăsându-l pe Ion Călinoiu să facă onorurile. Atunci primarul a ţinut un speech în faţa autorităţilor prezente în care a relatat cât de strânsă era prietenia dintre cei doi. “Am luat hotărârea să acordăm titlul de cetăţean de onoare post-mortem domnului Liviu Dafinescu. Pot să spun că acest lucru se datorează şi colaborării care a existat de-a lungul anilor între Liviu Dafinescu şi Ion Călinoiu”, a spus primarul Florin Cârciumaru, acesta fiind discursul care l-a făcut pe Călinoiu să plângă.