Judecătorii au şters datorii imense ale PSD către o firmă din Gorj

Firma gorjeană Tech Safety a livrat materiale publicitare în valoare de 770.000 RON pentru campania electorală a lui Mircea Geoană din 2009. PSD nu le-a plătit nici până în ziua de astăzi, iar firma a intrat în faliment. Lichidatorul judiciar a încercat recuperarea banilor în instanţă, dar cererea i-a fost respinsă.

Încercarea lichidatorului judiciar care se ocupă de recuperarea unor datorii mai vechi ale firmei ce i-a aparţinut omului de afaceri Dan Radu Floarea a fost sortită eşecului cel puţin în demersul făcut faţă de organizaţia centrală a PSD. Tech Safety a fost una dintre firmele care, în 2009, i-a livrat lui Mircea Geoană şepci, pixuri, brichete, agende, pelerine şi ce-o mai fi dat alegătorului de rând fostul candidat la Preşedinţia României, marfa respectivă nefiind însă plătită nici până în ziua de azi. Floarea nu s-a interesat prea mult de soarta celor aproape 770.000 de lei pe care îi avea de recuperat de la PSD, fiind mult mai preocupat, printre altele, să facă rost de 200.000 de euro de la naşul său, fostul senator Cătălin Voicu, pentru a construi la campusul şcolar de la Peştişani.

Firma a intrat în faliment, ulterior a izbucnit scandalul care a dus la arestarea cămătarului Habitu, misiunea de recuperare a datoriilor făcute cu ocazia candidaturii lui Geoană revenindu-i lichidatorului judiciar, Consulting Company, firmă care a primit zilele trecute un prim răspuns din partea instanţelor de judecată din România. „Respinge acţiunea ca neîntemeiată”, au decis magistraţii Tribunalului Bucureşti, decizia lor putând fi atacată cu recurs în următoarele 15 zile. E puţin probabil însă ca PSD să mai fie pus să plătească vreodată banii respectivi, mai ales că acum partidul este la guvernare şi este condus chiar de un fost procuror care, culmea, în 2009, era chiar purtătorul de cuvânt al fostului candidat la Preşedinţia României!

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: