Jucătorii de la ACS Viitorul Târgu Jiu îşi cer salariile în instanţă
O serie de jucători ai echipei ACS Viitorul Târgu Jiu, club care a intrat în insolvenţă la începutul acestui an, au apelat la instanţă pentru a-şi recupera mai multe salarii restante. Este vorba de jucători care au plecat de la club dar şi care încă se aflau sub contract atunci când au apelat la instanţă.
ACS Viitorul Târgu Jiu se confruntă cu mari probleme, nu numai de lot, pentru că s-au reziliat contractele multor jucători, dar şi financiare, pentru că o mare parte dintre jucători au reclamat în ultima perioadă, în presa centrală, neplata salariilor. Criza a început chiar înainte de intrarea în insolvenţă din februarie, pentru că unul dintre jucătorii care au apelat la instanţă este dintre cei care au părăsit clubul chiar la finalul anului 2021. Fost căpitan de echipă, Alin Buleică, cel care semnase vara trecută prelungirea pe doi ani a contractului, s-a adresat instanţei de la Târgu Jiu după ce s-a despărţit de fosta echipă de la Târgu Jiu, dosarul său fiind pe rolul secţiei de Conflicte de muncă şi asigurări sociale iar la ultimul termen, cel din 9 iunie, procesul fiind amânat pentru a se cita pârâta, respectiv clubul ACS Viitorul Târgu Jiu, prin administratoul judiciar. Aceleiaşi instanţe s-a adresat şi următorul căpitan de echipă, Ciprian Rus, cel care a fost notificat înainte de finalul acestui sezon că i se v-a rezilia contractul, cel mai probabil din acest motiv, pentru că s-a adresat instanţei să îşi recupereze salariile restante. Şi acest proces s-a judecat pe data de 9 iunie fiind amânat pentru acelaşi motiv, citarea administratorului judiciar.
Nu numai jucătorii primei echipe de la ACS Viitorul s-au adresat instanţei pentru recuperarea banilor datoraţi de către club ci şi cei ai echipei satelit. Unul dintre aceştia este Adrian Godja, jucătorul de 17 ani adus vara trecută de la formaţia de Liga 4 Viitorul Vetiş din Satu Mare. Şi în acest caz procesul de la secţia Conflicte de muncă s-a amânat pentru data de 30 iunie.