Vestea teribilei morţi a tinerei din Teleşti moartă în accidentul din Italia de zilele trecute i-a şocat pe toţi cunoscuţii fetei, nimeni negândindu-se că ea ar putea fi pe lista celor şase români care şi-au găsit sfârşitul la mii de kilometri distanţă. Rudele sale fac zilele acestea tot ce le stă în putinţă pentru a-i aduce acasă rămăşiţele şi pentru a o înmormânta conform tradiţiei, greaua misiune revenindu-i chiar mamei.

Ionela Buche lucra la italieni, în agricultură, de vreo doi ani, prima dată mergând acolo cu mama sa, cea care acum trebuie să îi aducă înapoi acasă trupul neînsufleţit. Tânăra de 22 de ani prefera muncile de la italieni după ce îşi încercase norocul pe la magazinele şi cârciumile din Târgu Jiu. După ce a văzut că nu va fi plătită niciodată cu mai mult de 5-600 de lei pe lună, fata şi-a făcut alte planuri şi s-a dus unde a văzut cu ochii, în speranţa unui trai mai bun. A ajuns până în sudul Italiei, în Calabria, o regiune în care Mafia este extrem de bine dezvoltată. Ionela era plătită lunar cu vreo 600 de euro, ceea ce, faţă de România era mult mai bine, deşi suma era mică pentru a trăi decent şi pentru a reuşi să şi economisească. A făcut însă sacrificii şi a fost de acord să muncească inclusiv în week-end-uri, iar asta a costat-o acum viaţa.

Vestea despre accident, de la televizor

Tatăl Ionelei lucrează în minerit, iar când s-a întâmplat accidentul era la muncă. Duminică dimineaţa, când ştirea a apărut pe televiziunile din România mama fetei era acasă, dar nu apucase încă să se uite la televizor. A sunat-o fratele Ionelei, angajat la Constanţa în cadrul Armatei, el fiind cel care a fost înştiinţat oficial de autorităţile române despre ceea ce s-a întâmplat în Italia. „A sunat-o pe nevastă-mea şi a întrebat-o dacă se uită la televizor cumva, el ştiind că soţia era tot timpul cu ochii la ştiri. Acum nu se uita şi nu înţelegea de ce băiatul insista ca ea să pornească televizorul. I-a spus că vede un accident cu un microbuz lovit de un tren prin Italia şi atunci băiatul i-a spus că printre fiarele alea se află şi trupul lui soră-sa, adică al fetei. Nevastă-mea a început să ţipe de au auzit-o toţi vecinii, iar de atunci eu nu mai mă uit la televizor că nu mai pot să privesc nicio ştire”, spune Ion Buche.

Bărbatul plânge de atunci în continuu după fata care îi purta numele şi pe care nu o mai are. Era plecat la muncă şi a aflat de abia târziu despre ce s-a întâmplat, deşi nici acum nu-i vine să creadă că a fost posibilă o asemenea nenorocire. „Mă întorceam de la lucru şi m-a întrebat un vecin ce ştiu despre Ionela, cum a murit în Italia. Eu credeam că glumeşte, că e o greşeală, dar apoi am aflat de accident şi nu-mi venea să cred. Nici acum nu pot să cred, deşi a plecat nevastă-mea după ea s-o aducă de acolo acasă. Nu mi se pare real aşa ceva”, mărturiseşte bărbatul.

Şocat de crima de la Târgu Jiu

Vestea morţii fiicei sale a primit-o la scurt timp după ce aflase de crima produsă la sfârşitul săptămânii trecute la Târgu Jiu, unde un bărbat de 40 de ani a fost omorât de fiica sa de 16 ani şi de prietenul acesteia. Ion Ureche spune că nu mai înţelege nimic din lumea în care trăieşte, el făcând sacrificii mari pentru a-şi creşte copiii, probabil ca şi bărbatul ucis la Târgu Jiu. „Fata aia era aproape de vârsta fetei mele. Cum a putut ea să-şi omoare tatăl? Că era mai dur cu ea? Dar cum vroia, că şi a mea vroia să se mărite înainte de a termina liceul. I-am spus că în viaţă lucrurile se fac într-o anumită ordine şi m-a înţeles. Acum, uite, eu nu înţeleg, cum de-a lăsat Dumnezeu ca noi, părinţii, să ne îngropăm copiii, când ar trebui să fie exact invers? Cum de e posibil ca să te omoare copilul tău, pe care l-ai crescut cu mari greutăţi?”, întreabă bărbatul, descărcându-şi sufletul de povara unei dureri ce-l va măcina pentru tot restul vieţii.

Ionela ar putea fi readusă în ţară peste câteva zile, mama sa fiind cea care ieri a fost la morgă, în Italia, pentru a-i recunoaşte cadavrul. La Şomaneşti, meşterii locali lucrau la mormântul în care tânăra îşi va dormi somnul de veci, iar acasă un părinte îndurerat aştepta, în sărăcie, o veste care să-i aline durerea. Ştie că nu o va mai vedea niciodată vie pe cea pe care a crescut-o, dar speră că măcar după ce o va aduce acasă fiica lui îşi va putea dormi liniştită somnul de veci.