Patru tineri au murit într-un tragic accident
Unul din cele mai grave accidente rutiere din ultimii ani de la nivel de judeţ s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute la câţiva kilometri de municipiu, într-una din cele mai periculoase curbe existente pe DE 79, pe raza localităţii Drăguţeşti. Patru tineri, cu vârste de până în 29 de ani, au murit pe loc, după ce şoferul maşinii, singurul supravieţuitor, a scăpat autoturismul de sub control.
Maşina a intrat într-un cap de pod, după ce a ieşit pe partea dreaptă a drumului, iar apoi s-a rostogolit şi s-a oprit într-un gard. Autoturismul a căzut pe partea dreaptă, pasagerul din dreapta faţă fiind cel mai greu de descarcerat de către echipele de prim-ajutor venite la faţa locului.
Pompierii militari şi medicii de la Ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe Petre Stan, Viorel Răgălie, Marian Dogaru şi Maria Ţuncu, fata având 18 ani şi fiind încă elevă la un liceu din Târgu Jiu. Băieţii care au murit alături de ea locuiau cu toţii într-un bloc de pe strada 23 August, acum toţi locatarii fiind în doliu din cauza nenorocirii respective. Necazul oamenilor este cu atât mai mare cu cât unii membri ai familiilor celor decedaţi erau fie plecaţi în străinătate, fie aveau probleme de sănătate şi erau pacienţi la spital, numai astfel de veşti nedorind să primească. În memoria lor, locatarii au aprins lumânări la intrarea în bloc şi i-au jelit alături de rude.
Conducătorul auto Vivian Iriza, de 21 de ani, a scăpat cu viaţă, dar s-a ales cu răni extrem de grave, el fiind internat, în cele din urmă, la Craiova, unde medicii luaseră ieri decizia de a-i amputa ambele picioare în încercarea de a-l salva. Pagina de socializare a acestuia a fost plină în ultimele zile de mesaje de compasiune şi de încurajare, prietenii scriindu-i pentru a-l susţine în greaua încercare prin care trece.
Mesaje de consternare au fost postate şi pe pagina Mariei Ţuncu, fata fiind prietena lui Vivian. Tinerii fuseseră la o petrecere de Sfinţii Mihail şi Gavril, iar cheful la care s-au distrat s-a terminat în cel mai tragic mod cu putinţă, rudele şi prietenii pregătindu-se acum de înmormântarea celor decedaţi.