Iulian Popescu a primit un certificat de apreciere din partea INVICTUS

Prefectul de Gorj, Iulian Popescu, a primit un certificat de recunoștință pentru sprijinul acordat proiectului Invictus. In octombrie 2023, prefectul de Gorj a alergat alături de voluntarii Invictus, în cadrul unui eveniment dedicat cinstirii memoriei eroilor țării noastre. 

Prefectul Iulian Popescu a însoțit voluntarii Invictus pe mai mulți kilometri pe teritoriul județului Gorj, în drum spre Petroșani, unde au predat Ștafeta Veteranilor.

“Am alergat în cadrul Ștafetei Albastră în județul Gorj, alături de voluntarii Invictus, reprezentanții ISU, IPJ, IJJ, Garnizoana Târgu Jiu, Batalionul 24 Infanterie și Cultul Eroilor Târgu Jiu, dar și de reprezentanții mai multor asociații sportive din orașul nostru.

Am parcurs, în alergare sau pe bicicletă, traseul Târgu Jiu - Bumbești Jiu, aproximativ 20 km, străbătând Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, realizat de marele sculptor Constantin Brâncuși în memoria eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial.

Ștafeta Albastră - Invictus România a reprezentat mai mult decât o cursă sportivă, a fost o lecție de viață, de istorie și patriotism. O experiență unică, care m-a făcut să simt mândria de a fi român și de a aparține unei comunități unite și solidare, care își respectă și își onorează eroii. GO INVICTUS!“, a scris prefectul pe Facebook, unde a postat si imagini de la ceremonia de decernare a Certificatului, chiar la Coloana fără Sfârșit, dar si alte cadre din timpul evenimentului. 

Vizualizări: 863

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: