Italianul păcălit de o gorjeancă se teme pentru viața lui

Francesco Thiela, italianul de 74 de ani care susține că a fost păcălit de o gorjeancă să îi dea sute de mii de euro, spune acum că se teme pentru viața lui. Cetățeanul italian spera să o ia de nevastă pe Simona Mărgăian și i-a virat în conturi circa 800 de mii de euro, bani cu care femeia și-a deschis saloane de coafură în București sau în Dubai.

Tânăra s-a ales cu dosar penal după ce a fost reclamată de italian și chiar a stat 24 de ore după gratii. Acum, bărbatul susține că se teme pentru viața lui. „Mă simt în pericol după ceea ce Simona a zis chiar în fața camerelor de televiziune. (...) Mă acuză pe mine că am denunțat-o. Acesta este motivul pentru care am lăsat un testament unui notar din Milano în care nominalizez ca moștenitor o persoană mai tânără decât mine care să aibă toate drepturile legale pentru a continua procesul împotriva Simonei în cazul în care eu mor. Am ajuns la asta pentru că mi-e teamă că aș putea muri. Am făcut acest lucru pentru ca ei să știe că lupta va continua și dacă eu mor”, a declarat Francesco, potrivit wowbiz.ro.

Tânăra este cercetată pentru faptul că, în perioada mai 2015 – septembrie 2017, în mod repetat a indus în eroare cetățeanul italian, deposedându-l pe acesta de suma de 780 de mii de euro. Potrivit procurorilor, femeia s-a folosit de “sentimentele de dragoste și pasiune dezvoltate de cetățeanul italian Francesco Thiela Alberto, în vârstă de 71 de ani”, promițându-i că se vor căsători și vor avea copii. (A.M.)

Vizualizări: 5,230

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: