Italian prins băut la volan în Gorj

Dosar penal pentru un italian tras pe dreapta pe o șosea din județul Gorj! Tânărul de 27 de ani a fost prins beat la volan în Bumbești-Jiu.
"La data de 27 aprilie 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat în trafic un bărbat, de 27 de ani, cetațean italian, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Bumbești Jiu, din direcția orașului Petroșani către Târgu Jiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului", a comunicat IPJ Gorj.
Vizualizări: 715
Distribuie Trimite pe WhatsApp