Iriza: CEO face economii pe noua lege a energiei

Modificările la legea energiei sunt încă în procedură parlamentară, dar unele prevederi au intrat în vigoare prin alte reglementări. Acestea sunt în favoarea Complexului Energetic Oltenia, susţine deputatul ALDE Scarlat Iriza. „Chiar dacă cele 11 amendamente ale noastre la Legea Energiei au fost respinse de preşedintele ţării, unul din amendamente deja şi-a făcut efectul. Noi am avut un amendament care zicea ca toate entităţile care produc energie electrică să pompeze în sistemul energetic naţional la acelaşi preţ”, spune Scarlat Iriza. Deputatul susţine că reducerea taxei aduce 23 de milioane de lei/lună în bugetul companiei. „Vă anunţ că de vreo lună de zile de la 13,25 de lei MW/oră injectat în reţea s-a ajuns la 1,13 lei. Am făcut o socoteală şi automat Complexul Energetic, în momentul de faţă, are un venit de 23 de milioane de lei/lună. La un salariu mediu de 5000 de lei, asta înseamnă 2700 de locuri de muncă”, a declarat Iriza.
Şi senatorul ALDE Dian Popescu continuă acuzaţiile la adresa senatorului PNL, Tudor Barbu, care s-a abţinut să voteze modificările la Legea Energiei. În cadrul unei conferinţe de presă, acesta s-a revoltat împotriva celor care susţin că amendamentele nu ajută CE Oltenia. „Mă bazam inclusiv pe votul liberalilor ţinând cont că PNL are un aşa zis senator de Gorj, care ar fi trebuit să susţină interesele sistemului energetic din Oltenia, dar acel individ s-a abţinut. Am auzit tot felul de voci, cum că n-ar ajuta această lege complexul. Le transmit acestor părelologi că CEO va deveni trader de energie din momentul în care vor intra în vigoare aceste legi, nu numai societatea care au înfiinţat-o”, a declarat Dian Popescu.

Vizualizări: 761

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: