Iordache, propunere pentru protestatarii de la CE Oltenia
Marți a fost un nou protest al salariaților Complexului Energetic Oltenia, organizat de federațiile sindicale, pentru a cere aplicarea Legii 197/2021 în spiritul ei.
Este vorba de legea prin care minerilor și energeticienilor li s-a promis pensionarea la 52 de ani, ceea ce nu s-a întâmplat.
Senatorul PNL Gorj, Ion Iordache, le-a propus acestora constituirea unui grup de lucru, pentru găsirea unei soluții.
"La mitingul organizat și astăzi de angajații Complexului Energetic Oltenia, am propus liderilor de sindicat și muncitorilor să formăm un grup de lucru pentru soluționarea urgentă a blocajului privind aplicarea legii 197/2021. Din grupul de lucru vor face parte atât liderii de sindicat, cât și juriști. La prima întâlnire vom stabili un calendar de acțiuni care să includă întâlniri cu reprezentanții Ministerului Muncii și Casei Naționale de Pensii, instituții de care depinde aplicarea legii în favoarea angajaților companiei. Este important să ducem lucrurile până la capăt", a transmis Ion Iordache.
Legea a intrat în vigoare în luna august, dar acum li se spune minerilor și energeticienilor că nu pot fi asimilate condițiilor speciale perioadele lucrate înainte de august 2021.