Iordache ajută CE Oltenia să scape de drumuri, biserici și cimitire

Senatorul de Gorj, Ion Iordache, a depus astăzi la Senat un proiect de lege care să ducă la o procedură clară prin care terenurile, clădirile și alte bunuri nefolosite să treacă din proprietatea companiilor de stat, în proprietatea primăriilor.

“Este esențial ca aceste active patrimoniale sa fie valorificate și să fie incluse în proiecte de investiții care să contribuie la dezvoltarea comunităților prin încurajarea antreprenoriatului, prin crearea locurilor de muncă, prin ocuparea forței de muncă, prin atragerea investitorilor cu potențial”, a transmis Ion Iordache, implicat alături de Ludovic Orban în noul proiect politic Forța Dreptei.

Terenurile și activele care fac obiectul propunerii legislative produc cheltuieli ineficiente pentru societăți și regii prin impozite, lucrări de întreținere și pază etc.

CE Oltenia are în patrimoniu active sociale în valoare de zeci de milioane de lei, care nu îi folosesc deloc în activitatea de producție, unele dintre ele rezultate în urma strămutării unor vetre de sat, cum ar fi biserici sau cimitire.

Compania a încercat să scape de unele dintre obiective și să le preda, cu titlu gratuit, comunităților locale, dar s-a lovit de refuzul acționarilor, care au motivat că nu au bază legală. Tocmai această problemă este vizată de proiectul inițiat de senatorul Iordache.

Vizualizări: 5,410

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: