Ionuţ Badea vine la Pandurii cu toţi jucătorii de la Internaţional

Antrenorul Ionuţ Badea a declarat după meciul cu Pandurii, că jocul a fost unul care l-a ajutat să pregătească mai bine meciul din prima etapă. „A fost un meci amical de cunoaştere reciprocă. Pentru mine, ca tehnician,  a fost foarte important pentru a pregăti primul meci contra celor de la Unirea Urziceni din prima etapă. Acest joc a avut o mare încărcătură psihologică”, a precizat noul antrenor al echipei Pandurii care va veni la Târgu Jiu cu lotul pe care l-a avut în pregătire în cantonamentul din Austria. „Practic noi am fost ofertaţi, nu am venit să luăm locul nimănui. Am fost ofertaţi şi am acceptat să venim aici. Vrem să facem o combinaţie de performanţă în ceea ce priveşte lotul de jucători pentru anul care vine”, a spus tehnicianul explicând de ce Internaţional a ales să renunţe la locul din Liga I: „La Internaţional au fost grave probleme financiare care s-au acutizat în ultima perioadă şi din această cauză s-a luat această decizie, de a renunţa la locul din liga I. Au fost şi întârzieri salariale, dar sub control, însă strategia de viitor a fost zdruncinată din punct de vedere financiar”.

Ionuţ Badea a precizat că a avut discuţii cu fostul tehnician al Pandurilor, Marius Baciu doar înaintea partidei: „Am discutat înainte de meci cu domnul Baciu, este firesc să fie aşa. Nu există nici o problemă de comunicare”. În ceea ce priveşte obiectivul său la Pandurii, Badea a precizat că este păstrarea locului în prima ligă: „Obiectivul evident este cel puţin acela de a rămâne în prima ligă. Până la începutul campionatului rămâne de făcut un anunţ oficial în ceea ce priveşte obiectivul echipei”.

Jucătorii de la Pandurii s-au antrenat azi sub comanda antrenorului Marius Baciu, iar cei de la Internaţional urmează să revină mâine la Târgu Jiu pentru a relua pregătirea în vederea debutului noului sezon.


Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: