Paşte la munte. Ce oferte sunt la Rânca!
Cabanierii din zona montană Rânca au pregătit deja cele mai tentate oferte pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale. De la pensiuni, vile şi până la hoteluri de patru stele, toate au câte ceva de oferit turiştilor care vor alege să petreacă Paştele în zona montană Rânca. Cei mai mulţi speră să impresioneze turiştii cu tradiţionalul miel la proţap şi mai ales cu preparate din carne de oaie.
Turiştii nu duc lipsă de oferte pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale în judeţul Gorj. Cele mai multe oferte curg din zona montană Rânca, acolo unde proprietarii de hoteluri şi pensiuni nu mai ştiu cu ce să-i îmbie pe amatorii de distracţie şi mâncare bună. Miei la proţap, drob de miel, ciorbă de oaie, ouă roşii, sarmale, piftii, ţuică şi vin, toate se regăsesc în meniurile pregătite de bucătarii din Rânca. La toate acestea se adaugă şi muzica bună, tradiţională din zona Gorjului, pusă în valoare de renumitele tarafuri de lăutari. Astfel, dacă la hotelurile de patru stele, o noapte de cazare cu mic dejun ajunge şi la 130 lei, în unităţile cu mai puţin stele, preţul este undeva la 80, 90 lei pe noapte, de persoană, doar mic dejun.
Grad de ocupare redus
În cazul în care un turist optează pentru un pachet de trei nopţi cu cină festivă de Paşti, atunci preţul ajunge undeva la 400-500 lei de persoană. De banii aceştia, turiştii beneficiază de aperitiv specific Paștelui, ciorbă de miel, pește cu legume, friptură de miel cu pere la cuptor și diferite garnituri, ouă roșii, salate, cozonac și dulciuri, dar și băuturi alcoolice și nealcoolice.
La o pensiune de patru stele, un sejur de trei nopți cu patru zile costă 600 de lei de persoană, în sumă fiind incluse cazarea, pensiunea completă, masa festivă de Paște și foc de tabără.
Constantin Pănescu, președintele Asociației Cabanierilor din Rânca, a menționat că, deocamdată, gradul de rezervare pentru vacanța de Paști în unitățile de cazare din zonă este unul destul de redus, de 10%.