Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Investitorul de la Avicola se extinde

Investitorii care au preluat fosta fermă Avicola au în plan să dubleze numărul de angajaţi. Aceştia îşi propun ca, până în vară, să ajungă la 600 de salariaţi. Peste două luni, în ferme se vor sacrifica şi primii pui.

Pe lângă faptul că au schimbat faţa fostei ferme Avicola care ajunsese în paragină, investitorii au în plan să-şi extindă activitatea. Aşteaptă deja răspunsul celor de Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, pentru că vor să preia şi alte spaţii.

„Avicola urmează să populeze cu pui din luna mai, iar din iunie să înceapă deja primele tăieri. Firma vrea să aibă cam 600 de angajaţi şi să mai preia din foştii angajaţi. Vor să-şi extindă şi mai mult activitatea din Gorj. Doresc să achiziţioneze fostele ferme de la Iezureni şi de la Drăguţeşti. Ştiţi zona, de câte ori treceam pe acolo, ziceai că era după bombardament”, a spus Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

Douăzeci de magazine vor deschide investitorii în judeţul Gorj. Reprezentanţii firmei au anunţat că mai au nevoie de personal. Caută angajaţi calificaţi pe calitatea produselor şi lucrători în industria alimentară. Salariile vor fi negociate cu fiecare angajat în parte. (M.M.)

Vizualizări: 1,943

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: