Intervenție de urgență în Parcul Brâncuși. Restauratorii, în combinezoane și cu mănuși

Șapte restauratori au început intervențiile de urgență asupra operelor din piatră ale lui Constantin Brâncuși, amplasate în Parcul Central din Târgu Jiu. Îmbrăcați în combinezoane, cu mănuși și măști de protecție, aceștia au demarat prima etapă a acestei acțiuni. Operele vor fi curățate, apoi va urma biocidarea. Cel mai mult, acestea s-au degradat din cauza mușchilor și lichenilor care au crescut pe ele ca urmare a intemperiilor, dar și a lipsei intervențiilor de-a lungul ultimilor ani.

Proiectul se va întinde până la sfârșitul lunii viitoare. În aceste zile, specialiștii au început să curețe operele. Lângă scaunele de pe Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și lângă Masa Tăcerii, s-au strâns frunze și pământ pe care restauratorii le îndepărtează, apoi sculpturile sunt curățate.

În final, va începe tratamentul de biocidare și chituire. Restauratorul Ionel Gemănaru, venit la Târgu Jiu din Suceava, a explicat că operele s-au degradat foarte mult din cauza mușchilor care s-au format pe lucrări din cauza ploilor. “Degradarea majoră întâlnită la elementele litice care compun Ansamblul lui Brâncuși este atacul microbiologic reprezentat de alge și licheni. Noi, ca să facem tratamentul de biocidare, o să facem o degajare a pământului care acoperă doi, trei centimetri din materialul litic, după care să facem tratamentul de biocidare. Îndepărtăm apoi mecanic cu un bețișor din bambus formațiunile vegetale”, a spus Ionel Gemănaru.

În cadrul aceluiași proiect, va fi înlocuit și acoperământul Porții Sărutului, care este degradat tot din cauza vremii și a trecerii timpului. Sunt primii pași înaintea restaurării sculpturilor. „Este o primă etapă în procesul îndelungat de intervenție în conservarea și restaurarea Ansamblului brâncușian. Se intervine la componentele din piatră. Vorbim de Masa Tăcerii, cu cele 12 scaune, de Aleea Scaunelor și Poarta Sărutului. Sunt operațiuni preliminare care premerg unui proces de restaurare care ar urma să se întâmple în cel mai scurt timp. Există un proiect de intervenție de urgență avizat de Ministerul Culturii. Firma care se ocupă de operațiuni este SC Moldrest Com. Este specializată în astfel de operațiuni. Lucrează șapte restauratori profesioniști”, a declarat Doru Strâmbulescu, directorul Centrului „Brâncuși".

Intervențiile costă în jur de 160 de mii de lei. Banii provin din bugetul municipalității.

Galerie foto




Vizualizări: 2,024

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: