Instructor auto și șofer de autobuz, băuți la volan

Opt șoferi au fost prinși băuți la volan în timpul verificărilor făcute vineri, sâmbătă și duminică pe drumurile din Gorj. Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat vineri în trafic un bărbat de 51 de ani, din comuna Glogova, în timp ce conducea pe D.J. 664 Motru un autobuz, având o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sâmbătă, poliţişti din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din comuna Polovragi, având calitatea de instructor auto al unei şcoli de conducători auto,  în timp ce  îndruma şi coordona un cursant, pe DC22 Polovragi, având o concentrație de 0,73 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Alți șoferi băuți au fost depistați pe DN 66 Capu Dealului, pe strada Calea Severinului din Târgu Jiu, D.J. 674 Vlăduleni, pe D.J. 672 C Răchiți, dar și la Prigoria și Roșia de Amaradia.

"Toţi conducătorii auto au fost conduşi la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În toate cauzele s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de o persoană aflată sub influenţa alcoolului", arată IPJ Gorj. (A.A.)

Vizualizări: 4,361

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: