Inițiativa "fără penali" nu a putut fi votată. Nici legea care ar fi amânat alegerile!

Ședința de plen a Senatului nu s-a putut ține miercuri din lipsă de cvorum, după ce și-au înregistrat prezența doar 58 dintre senatori. Inițiativa ”Fără penali” nu a putut fi supusă votului, precum nici cererea de reexaminare a președintelui Iohannis privind legea care permite Parlamentului să amâne alegerile.

În mod neobișnuit, ședința plenului a fost convocată în format fizic, făcând imposibilă prezența senatorilor din țară. Până acum, ședințele Senatului s-au ținut online.

PNL a anunțat că nu va asigura cvorumul pentru această ședință, dar că, dacă ea se va ține totuși, va vota în favoarea inițiativei ”Fără penali” și împotriva legii care ar pemrite amânarea alegerilor.

Senatorii USR au cerut Comitetului liderilor să accepte votul prin telefon pentru legi în plenul de miercuri, pentru ca iniţiativa cetăţenească pentru revizuirea Constituţiei „Fără penali în funcţii publice” să fie adoptată, a anunţat preşedintele partidului, Dan Barna. El a afirmat că, dacă nu se va asigura votul prin telefon, senatorii USR nu vor participa la plen.

„Suntem prezenţi la muncă pentru ca ‘Fără penali’ să devină realitate. Dacă nu se va lua votul prin telefon, aşa cum se întâmplă de două luni, este prima dată când s-a prevăzut această variantă de vot fizic şi pentru legi, nu numai pentru cea legată de completarea Biroului permanent. Nu vom participa la această mascaradă, pentru că nu există nicio şansă să se adune cele 90 de voturi necesare pentru ca iniţiativa ‘Fără penali’ să devină realitate şi Parlamentul acesta să facă un moment de istorie”, a susţinut Barna.

Preşedintele USR le-a solicitat liderilor PSD şi PNL să renunţe la orice fel de „combinatoristică” parlamentară.

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, afirmase anterior că şedinţa plenului de miercuri este necesar să se desfăşoare cu prezenţa fizică a parlamentarilor pentru decizii referitoare la organizarea acestui for legislativ şi la raportul Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

El a menţionat că votul va avea loc cu respectarea normelor sanitare impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19.

 
 
Și UDMR a criticat convocarea în format fizic a ședinței de plen, liderul senatorilor maghiari, Cseke Attila spunând că, ”având în vedere situația epidemiologică, decizia Comitetului Liderilor din Senat de ieri a fost ca ședința plenului de astăzi să se desfășoară și online.

Pe ordinea de zi a plenului figura inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției ”Fără penali în funcți publice”. Dacă ar fi fost votată, referendumul pentru aprobarea sa finală ar fi putut fi organizat odată cu alegerile parlamentare pe 6 decembrie.

De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și cererea președintelui Iohannis de reexaminare a legii care permite Parlamentului să stabilească data alegerilor. Dacă acest act normativ intră în vigoare, hotărârea de guvern prin care alegerile au fost stabilite pentru 6 decembrie și-ar înceta efectele. Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz.

Vizualizări: 682

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: