Informare de vreme rea: Urmează ploi torențiale, furtuni și vijelii
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri dimineață o informare de vreme rea valabilă pentru întreaga țară. Meteorologii spun că se așteaptă la furtuni, ploi torențiale și vijelii în următoarele două zile, iar instabilitatea atomsferică va continua și la începutul lunii mai.
ANM a emis o informare de vreme rea valabilă pentru intervalul 29 aprilie, ora 12:00 – 30 aprilie, ora 22:00. Informarea este extinsă la nivelul întregii țări. Sunt așteptate furtuni și vijelii, pe lângă ploi torențiale. Izolat, atenționează meteorologii, am putea vorbi chiar și de căderi de grindină.
“În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat căderi de grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși punctiform, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp”, avertizează meteorologii.
Nici după după data de 30 aprilie nu vom scăpa de instabilitatea atomsferică. Astfel de fenomene, spun cei de la Administrația Națională de Meteorologie, sunt așteptate și în primele zile ale lunii mai în majoritatea regiunilor țării.