Infirmierele în grevă! Asistaţii, în pielea goală pe holuri!

Infirmierele de la Centrul „Bîlteni”, acolo unde sunt adulţi cu handicap psihic, au fost luni în grevă spontană, pentru că nu au beneficiat de creşterea salariului cu 12%, precum ceilalţi angajaţi. Greva a fost un prilej pentru ziarişti să vadă condiţiile cumplite în care sunt ţinuţi aceşti oameni. Infirmierele i-au spus directorului DGASPC Gorj, Dumitru Cotruna, că asistaţii primesc mâncare stricată şi că la baie nu este nici măcar hârtie igienică. Au vrut să-l ducă pe director să vadă asta, dar au arătat mult mai mult şi anume faptul că asistaţii social sunt trataţi în batjocură. Pe hol erau femei şi bărbaţi complet dezbrăcaţi, cu priviri rătăcite, într-un miros de urină şi fecale greu de suportat.

Complexul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi „Bîlteni” este un coşmar atât pentru asistaţii social, cât şi pentru angajaţi. O bătaie de joc la adresa unor oameni care nu se pot apăra şi de care sunt responsabili Consiliul Judeţean Gorj şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului.

Infirmierele, bătute pentru că mâncarea e proastă

Infirmierele Centrului Bîlteni au refuzat luni dimineață să-și înceapă activitatea și au protestat pașnic în fața unității, manifestându-și astfel nemulțumirea față de decizia conducerii de a nu le majora salariile cu 12%, ca la ceilalți angajați ai direcției. Toată activitatea centrului a fost dată peste cap, asta pentru că, deși colegele de la schimbul de noapte au rămas în unitate pentru a supraveghea asistații sociali, curățenia nu s-a mai efectuat, dar nici masa de dimineață nu a fost servită persoanelor bolnave. "Joi am făcut protest pentru că noi, ca infirmiere, nu primeam mărirea de salariu și acum am ieșit și am făcut din nou protest pentru că vrem ca să ni se facă și noul Contractul Colectiv de Muncă și să ni se prindă acolo toate drepturile pe care le-am pierdut. Direcția refuză să facă Contractul Colectiv de Muncă", a spus Rodica Heiu, infirmieră la Centrul Bîlteni.

"Avem foarte multe nemulțumiri începând cu echipamentele care nu ni s-au mai dat de 3 ani, cu medicamentele că nu se administrează pe boala pe care o au, că ne bagă la bucătărie să facem ture, deși noi suntem infirmiere. Masa vine gătită, dar ne pun pe noi să administrăm, să facem curățenie, să spălăm veselă, tot ce trebuie. Nu ne dau nici materiale de curățenie, doar de foarte proastă calitate și foarte puține. Nici hârtie igienică, nici vată la cabinete. Nu se mai poate. Domnul director refuză să stea de vorbă cu noi", a spus Luiza Crețu, infirmieră.  

Prezent la protest a fost și liderul sindical de la Sindicatul Ambulanța DGASPC Gorj, Cristi Aldescu, care a susținut cauza femeilor. "La ora 7 trebuia ca beneficiarii să fie spălați, să aibă toaleta corporală. La ora 7.30 trebuiau să mănânce, e ora 9 și pe domnul director nu îl interesează dacă au mâncat sau nu au mâncat beneficiarii. Dacă n-a venit până acum înseamnă că nu îl interesează", a declarat Cristi Aldescu.

protest_dgaspc_2

După câteva ore de la debutul protestului a venit la discuții și directorul Dumitru Cotruna care le-a spus infirmierelor că încă de vineri a dispus majorarea salariilor și astfel conflictul s-a stins. Problemele asistaţilor au rămas.

Beneficiarii, femei și bărbați laolaltă, în pielea goală

Infirmierele din cadrul centrului i-au spus directorului unității că au nevoie de echipamente și de materiale igienico-sanitare, fără de care nu își pot desfășura în bune condiții sarcinile de serviciu. "Majoritatea beneficiarilor sunt contaminați cu hepatita B, nouă nu ni s-a făcut niciun vaccin, deși ar trebui. Nu avem echipamente de protecție, inclusiv mânuşi nu avem. A fost o lună în care a trebuit să lucrăm fără mânuşi. Intrăm în contact cu ei, se autoagresează. Munca cea mai multă este pe noi, infirmierele, și noi avem salariile cele mai mici. Eu nu mă pot descurca cu 4 litri de clor pe săptămână, cu 4 șampoane să spăl 46 de beneficiari pe săptămână. Îmi dă o mătură pe o lună, nu pot să fac curățenie cu o mătură și cu un mop. Plus că eu ca infirmieră trebuie să lucrez și la bucătărie, să distribui masa", a spus Iuliana Romanescu, infirmieră.

După protest, jurnaliștii prezenți au fost invitați să vadă modul în care sunt îngrijiți beneficiarii centrului, dar și lipsurile. Încă de la intrare te izbește un miros îngrozitor, de fecale și urină. La primul etaj, asistații sociali, atât femeile, cât și bărbații, laolaltă, erau dezbrăcați complet și se plimbau pe hol dezorientați. La parter, beneficiarii stătateau în niște pătuțe de lemn. Directorul Cotruna a precizat că este o situație singulară și s-a întâmplat asta din cauza protestului. Cât despre lipsa echipamentelor, a soluțiilor de curățenie și a hârtiei igienice, directorul a avut o explicație incredibilă. "Nu am specialiști la biroul achiziții, pentru că sunt salariile mici și nu sunt atractive posturile", a spus directorul.

FĂRĂ CCM

Sindicaliștii au mai ridicat și problema lipsei unui Contract Colectiv de Muncă. Liderii sindicali spun că directorul nu vrea să-i cheme la negocieri. "Procedura a fost demarată din luna martie și conducerea Direcției nu ne-a chemat nici măcar la prima întâlnire. Nu am fost chemați, iar conducerea direcției refuză negocierea Contractului Colectiv de Muncă", a mai spus sindicalistul Cristi Aldescu.

Vizualizări: 269

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: