„Independenții” Ciocea și Călinoiu, pesediști cu acte în regulă!
Cu puțin timp înainte de a începe oficial campania electorală pentru alegerile de luna viitoare, declarațiile de interese completate de cei doi candidați „independenți” înscriși în cursa de la Gorj arată că, de fapt, ambii sunt în continuare membri ai partidului care nu i-a acceptat pe listele sale electorale. Ion Călinoiu și Ion Ciocea au trebuit să completeze, la fel ca toți ceilalți candidați, atât declarațiile de avere, cât și declarațiile de interese, în ultima categorie de documente cerându-li-se să precizeze, printre altele, dacă sunt membri ai vreunui partid politic și, eventual, să menționeze funcția pe care o au în formațiunea politică.
„Președinte Executiv – Partidul Social Democrat” a scris Ion Călinoiu la rubrica respectivă, în timp ce Ion Ciocea a menționat „președinte organizația PSD Bustuchin” și „vicepreședinte organizația PSD Gorj”. Primarul care speră să împuște un mandat de senator ca independent mai este și președinte la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Gorj, precum și președinte la Asociația Sportivă Petrolul Bustuchin. De asemenea, este membru în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic Bustuchin. În trecut fostul primar de la Sectorul 5, Marian Vanghelie a candidat ca independent după ce nu a fost susținut de partid pentru un nou mandat, după ce a câștigat alegerile el revenind în PSD. Legislația nu le interzice membrilor unui partid politic să candideze ca independenți, deși, în mod normal, noțiunea de „independent” nu presupune și calitatea de membru al unui partid politic sau, și mai mult, de membru care deține o funcție de conducere.