Incredibil! CEO s-a plâns că sunt prea mulţi protestatari
Complexul Energetic Oltenia a reclamat la Jandarmerie faptul că la pichetările de săptămâna trecută au fost mai mult de 500 de persoane, cât estimaseră organizatorii. Reclamanţii au sperat ca astfel să poată opri avizarea protestului de joi, la care vor participa peste cinci mii de salariaţi. „Se reclamă faptul că numărul a fost mai mare decât cel pe care l-au anunţat iniţial dar noi, primăria, nu avem de unde să ştim. Jandarmii sunt cei care au aproximat”, a spus viceprimarul Aurel Popescu.
Comisia de specialitate a avizat cererea federaţiilor sindicale privind mitingul care va avea loc în Târgu Jiu, în faţa Diviziei Miniere, între orele 17.00 şi 18.30. Potrivit viceprimarului, au fost avizate inclusiv afişele şi bannerele pe care le vor folosi protestatarii, la protestele precedente existând nemulţumiri ale administraţiei locale privind unele mesaje cu tentă politică.