Incident grav la școală. Profesoară înjunghiată de un elev!

O profesoară de Colegiul „Ion Creangă” din București a fost înjunghiată de un elev de clasa a X-a, la începutul unei ore.

Poliția Capitalei a anunțat că în jurul orei 12.40 polițiștii de la Secția 14 au fost sesizați prin 112 că o femeie, cadru didactic la o unitate de învățământ din Sectorul 4, ar fi fost agresată de un elev, cu un „obiect tăietor-înțepător”, în timp ce se afla la ora de curs.

„La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia polițiștilor. În vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate la fața locului s-au deplasat și echipaje medicale”, a transmis Poliția Capitalei.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că incidentul a avut loc la Colegiul Național „Ion Creangă” din București.

Un elev în vârstă de 16 ani, din clasa a X-a, a înjunghiat-o pe profesoară cu un cuțit în gât, aparent fără motiv, la începutul orei de japoneză. Băiatul, care nu ar mai fi creat până acum probleme, nu a putut da o explicație pentru gestul său, spunând că „așa a simțit”.

Aceleași surse spun că profesoara a suferit o rană superficială, aceasta este conștientă și primește ingrijiri medicale.

Vizualizări: 1,024

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: