Începe recensământul populaţiei

Marţi începe oficial recensământul populaţiei şi locuinţelor din România, iar în prima etapă, care se va desfăşura în perioada 1 februarie – 13 martie 2022, Institutul Naţional de Statistică va prelua baze de date de la celelalte instituţii ale statului.

„Preluarea datelor din surse administrative este o etapă premer­gătoare contactului populaţiei cu recensământul propriu-zis, care începe pe 14 martie 2022 şi care se desfăşoară în două etape. În prima etapă, cetăţeanul are posibilitatea să se auto­recen­zeze, pri­mind o zi liberă de la ser­viciu, fie că lucrează la stat sau la privat. În a doua etapă, recen­zorul vizitează adresele unde nu s-a produs autorecen­zarea, ex­clusiv cu folosirea tabletei. Este pri­mul recensământ digitalizat 100% din România“, a declarat pentru ZF Cătălin Raiu, directorul de comunicare al Institutului Naţional de Statistică.

Din 14 martie începe „autorecenzarea“, iar din 16 mai 2022, recenzorii ies pe teren cu chestionare pe tablete.

Vizualizări: 1,386

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: