Începe al șaselea mandat de primar

Judecătorii au validat miercuri cel de-al șaselea mandat al primarului comunei gorjene Brănești, Gheorghe Stochițoiu.

„Admite cererea de validare mandat de primar. Validează mandatul domnului Stochițoiu Gheorghe, ales în funcţia de Primar al comunei Brănești la alegerile locale din data de 09.06.2024. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoștință publică. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tg-Jiu”, se arată în minuta ședinței. 

Primarul aflat în funcție de 20 de ani a fost reales cu peste 46% din voturi. Asta deși nu este o comună care a atras prea multe fonduri în ultimii ani. 

Doar șase licitații publice au fost făcute din 2018 încoace, dintre care una pentru extinderea alimentării cu apă acum șase ani și două pentru modernizări de drumuri. Trei dintre cele șase licitații sunt atribuite în acest an. (A.M.)

Vizualizări: 2,538

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: