Încă un caz de infectare la DGASPC Gorj
Încă un salariat al Protecției Copilului Gorj a fost depistat pozitiv la testul pentru noul coronavirus, fiind al cincilea în ultima săptămână. Toți lucrează la același centru pentru copiii cu handicap.
"Rezultatul ne-a fost comunicat în această dimineață. Este vorba despre o angajată din aceeași categorie de personal (infirmieră), ca și celelalte salariate ale căror teste au fost pozitive. Toate persoanele din acest centru care au fost confirmate cu COVID-19 sunt asimptomatice. De asemenea, la ora actuală, niciunul dintre beneficiari și nici ceilalți angajați din centru nu prezintă simptome specifice infectării cu noul coronavirus, starea lor de sănătate fiind bună", a transmis Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Gorj.
Conducerea instituției arată că se iau toate măsurile necesare astfel încât activitatea centrului să se desfășoare în parametri normali.
DGASPC are în Gorj peste o mie de salariați și 700 de persoane asistate.