Încă o primărie din Gorj aderă la ADIA
Comuna Arcani este cea mai nouă membră a Asociaţiei Intercomunitare de utilităţi publice pentru serviciul de alimentare cu apă şi canalizare ADIA Gorj. Asociaţia numără la această dată până în 20 de membri, ideea fiind aceea că localităţile care nu au intrat în asociație nu vor putea să mai acceseze fonduri europene pentru investiții ce privesc realizarea sau reabilitarea sistemelor de apă și canal.
Tot în cadrul şedinţei de luni, consilierii judeţeni au aprobat darea în folosinţă gratuită a unui spaţiu de 20 de metri pătraţi din incinta Casei Tineretului către ADIA Gorj. Casa Tineretului a fost preluată de Consiliul Judeţean Gorj, urmând ca aici să funcţioneze câteva din instituţiile subordonate, printre care şi Şcoala Populară de Artă.