Îi cade tavanul în cap! Vecinii au urcat 15 tone de pietriş pe bloc
O garsonieră de la etajul patru al unui bloc de pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu e distrusă în mare parte după ce plafonul acesteia a fost avariat de tone întregi de pietriş depozitate acolo. Locatarii din bloc au refăcut hidroizolaţia clădirii şi eu depozitat toate materialele de construcţii pe plafonul garsonierei respective, ştiind că proprietarul nu locuieşte acolo şi trece foarte rar să vadă ce se mai întâmplă. Autorităţile îi promit sprijin acum proprietarului pentru ca problema să nu se agraveze.
Păgubitul, Mihai Bâzu, a descoperit de abia acum că garsoniera pe care o are în imobilul din apropiere de fosta Rostramo a devenit o ruină în vârful blocului. Tavanul acesteia s-a deformat sub greutatea tonelor de pietriş, iar el e nevoit să scape cât mai repede de cantitatea respectivă pentru că vine iarna şi lucrurile se pot complica, mai ales dacă mai şi ninge mult.
„Nu stau aici, aşa că vin destul de rar. Un vecin mi-a dat telefon şi mi-a spus că plouă prin tavan şi a ajuns apa până aproape de parter, deşi am garsoniera tocmai la etajul 4. Când am venit aici, nu mi-a venit să cred ce văd. Tavanul e crăpat, a făcut burtă de câtă greutate e pe el, iar prin câteva locuri se infiltrează apa. Deasupra, pe acoperiş, vecinii au refăcut hidroizolaţia, fiecare pe cont propriu, fără o firmă autorizată. Eu dacă nu am fost aici, ei au pus deasupra garsonierei mele tot ce nu le-a trebuit şi cum înainte pietrişul era parte din hidroizolaţie au depozitat tot ce nu le-a fost necesar pe tavanul de la mine. Acum eu am vreo 15 tone de pietriş, cam un camion, şi nu ştiu ce să fac mai repede pentru a scăpa de el până nu vine iarna”, spune bărbatul.
Ajutor de la Edilitara
Pentru că nu are cum să se descurce singur, proprietarul păgubit a cerut sprijin autorităţilor locale şi a găsit înţelegere, mai ales că lucrurile se pot agrava. La o ninsoare mai abundentă, nimeni nu ştie cum se va comporta tavanul cu tonele de pietriş pe el şi zăpada care se va aşterne peste iarnă. Aşa că, miercuri, muncitori de la Edilitara, firmă din cadrul Primăriei Târgu Jiu, ar urma să meargă la blocul cu probleme pentru a da jos pietrişul de acolo.
„Situaţia a fost adusă şi la cunoştinţa domnului primar Marcel Romanescu şi împreună am decis să intervenim în cursul zilei de miercuri pentru a da jos materialul rezultat din refacerea hidroizolaţiei de pe bloc, în aşa fel încât să putem să îi arătăm cetăţeanului că nu ne e indiferent. Asta chiar dacă apartamentul e proprietate personală şi nu e cumpărat din fondul locativ. Acolo unde este nevoie dăm o mână de ajutor şi, ca urmare, o echipă de muncitori de-ai noştri va merge acolo, asta după ce un specialist din cadrul societăţii a făcut verificarea în teren şi a stabilit modalitatea în care trebuie să acţionăm pentru a îndepărta toată acea cantitate de pietriş”, a precizat directorul Alexandru Zaharia.
Procese cu vecinii
Pentru Marcel Bâzu, ajutorul autorităţilor locale este mai mult decât binevenit, mai ales după ce poliţiştii locali i-au pus în vedere că nu poate să îndepărteze pietrişul respectiv de unul singur. El s-a adresat şi Poliţiei Locale pentru a fi ajutat să dea de urma proprietarilor celorlalte garsoniere de la ultimul etaj al blocului, cei care au depozitat pietrişul pe tavanul garsonierei sale.
Bâzu a bătut pe la toate uşile din bloc, dar nimeni nu i-a mai răspuns, mai ales de când a anunţat că îi va da în judecată pe cei pe care îi consideră responsabili de situaţia respectivă. El speră că judecătorii îi vor obliga pe „vinovaţi” să îi refacă garsoniera pe care au distrus-o în mod involuntar. „Mă voi adresa instanţei pentru că nu am altă variantă. La uşi nu îmi răspunde nimeni, la asociaţie avem un administrator care se schimbă la câteva luni şi, practic, nu am cu cine să discut. O să urmez calea legală pentru că altceva nu îmi rămâne de făcut”, spune păgubitul.