Iarnă, la Rânca
Un peisaj de iarnă îi așteaptă pe cei care vor urca astăzi în stațiunea Rânca, din Gorj. A nins abundent noaptea trecută și s-a depus un strat de zăpadă de câțiva centimetri.
Se circulă în condiții de iarnă spre stațiune. Drumarii au intervenit încă de noaptea trecută ca să nu fie probleme pe șosea. Aceștia le reamintesc șoferilor să nu plece la drum fără anvelope de iarnă.
Se mai anunță ninsori. Meteorologii au emis un cod galben și este vizat și judetul Gorj. Avertizarea este valabilă până mâine dimineață.
"Vor fi intensificări ale vântului, predominant ninsori la munte la peste 1400 m, temporar viscol la peste 1700 m. Vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55...65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona montană vor fi precipitații mixte, iar la peste 1400 m vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ
(20...30 l/mp) și se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpații Orientali. La munte vor fi rafale de 60...80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90...100 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută", anunță ANM.
Sursa foto: Facebook/ Costi Rânca