A intrat cu maşina într-un gard de lemn
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați cu privire la faptul ca pe raza comunei Baia de Fier, s-ar fi produs un eveniment rutier, soldat cu victime, în cursul zilei de ieri.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit ca o femeie, de 34 de ani, din comuna Polovragi, în timp ce conducea un autovehicul pe D.J. 675/C, ar fi pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un gard din lemn.
În urma impactului, a rezultat accidentarea conducătoarei auto, care a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, aceasta acuzând dureri în zona toracelui, urmând să îi fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.