A murit în urma unor arsuri. Poliţiştii investighează cazul

Polițiștii din cadrul Poliției Târgu Cărbunești au fost sesizați de către Spitalul Județean de Urgenta Craiova despre faptul că un bărbat, domiciliat în comuna Licurici, a decedat pe data de 8 noiembrie, fiind internat în această unitate spitalicească din data de 05 octombrie a.c, ca urmare a unor arsuri suferite. 

Potrivit unor surse, bărbatul se afla în locuinţa sa în momentul în care o butelie i-a explodat în faţă. Acesta voia să înlocuiască butelia veche cu una nouă. A ajuns la spital cu arsuri grave.

A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești. 

Se efectuează cercetări cu privire la cauzele și condițiile care au condus la producerea evenimentului.

Vizualizări: 1,791

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: