Iani Gârbaciu a demisionat: Șapte persoane au părăsit teatrul din februarie. Reacția directoarei!
Iani Gârbaciu, consultantul artistic al instituţiei de cultură, a demisionat astăzi de la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” explicându-și demisia în fața instituției, unde a organizat o conferință de presă. Tot astăzi a demisionat și actorul Vlad Rădulea. Deși teatrul stă pe un butoi de pulbere, managerul Mariana Ghițulescu spune că nu este niciun conflict și că au fost rezolvate toate problemele angajaților.
În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută în faţa Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, Iani Gârbaciu a mărturisit motivele pentru care a hotărât să părăsească instituţia culturală: „Sunt a şaptea persoană care pleacă din instituţia aceasta. Astăzi, de comun acord cu managerul instituţiei mi-am încheiat, prin demisie, raporturile cu Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Motivul principal pentru care am făcut acest lucru este pentru că nu pot să accept umilinţa la care se doreşte să fiu supus de actuala conducere a instituţiei noastre, pentru că teatrul rămâne instituţia comunităţii. De la 1 iunie, atunci când ar trebui să intre în vigoare noua organigramă a teatrului, eu am fost distribuit într-un compartiment cu alte două persoane. Prima din aceste persoane este o colegă care se ocupă de curăţenia în teatru, de centralele teatrului, deci zona administrativă şi cu fostul jurist al teatrului, care, fireşte are studii juridice. A treia persoană din acest compartiment ar trebui să fiu eu. Atunci când am venit la teatru, am participat la un concurs şi stiam că o să fac anumite lucruri. Nu am cum să mă ocup de lucrurile pe care le am în fişa postului din perspectiva unui compartiment în care sunt coleg cu oamenii care nu au pregătire în zona artistică”, a spus Iani Gârbaciu.
Iani Gârbaciu nu este primul om care pleacă din teatru. Odată cu demisia acestuia, numărul angajaţilor care au semnat demisia se ridică la şapte: „Nu mi s-a adus niciodată la cunoştinţă faptul că se doreşte reorganizarea acestei instituţii şi faptul că se doreşte ca eu să fac parte din alt compartiment. Din nefericire, nu sunt singurul caz. Astăzi, la două luni şi ceva de la înscăunarea în funcţia de manager a Marianei Ghiţulescu, şapte colegi au plecat: fondatorul teatrului, actorul Marian Negrescu, dramaturga Ana Cucu Popescu, impresara teatrului, doamna Gabriela Mladin, secretara teatrului, doamna Liliana Răuţescu, operatorul de imagine al teatrului, Florin Rotaru, vorbim de Iani Gârbaciu şi de tânărul actor Vlad Rădulea, care pleacă astăzi, după patru ani de la începerea colaborării cu această instituţie”.
Iani Gârbaciu a punctat şi felul în care a ajuns să funcţioneze relaţia cu publicul: „Lucrurile care se întâmplă la teatru nu sunt deloc în regulă. Anul acesta împlinim 30 de ani de teatru şi nu se întâmplă nimic în acest sens. Nu mi se pare deloc în regulă faptul că pe pagina unei instituţii de cultură, mai toate postările făcute în ultima perioadă, să fie cu greşeli gramaticale, greşeli de ortografie, greşeli de punctuaţie. Lucrul acesta nu se poate întâmpla la o instituţie de cultură. În perioada pandemiei, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu se întâmplau lucruri. A fost prima instituţie din ţară care a avut activitate cu publicul. Am mers la teatrul de vară şi am avut un concert Nicu Alifantis. Soluţii s-ar putea găsi. Am discutat cu oameni de specialitate pentru a găsi soluţii şi a deschide teatrul. Există soluţii care se pot realiza în 2-3 săptămâni pentru a putea avea activităţi cu publicul”.
De asemenea, se pare că există probleme şi în ceea ce priveşte programul actorilor:„Este o situaţie tensionată în teatru, suţinută parcă cu voinţă de conducere. Eu nu pot înţelege cum programul instituţiei se poate face public după o zi sau două când aceste lucruri trebuiau să se întâmple. Programul este pus miercuri la avizier, pentru zilele de luni şi marţi din aceeaşi săptămână. Actorii sunt chemaţi la teatru în momentul în care se dă cu bormaşina. Cum poţi studia în acesste condiţii”, a mai transmis consultantul artistic.
Iani Gârbaciu susţine că relaţia cu primăria a fost una bună până în momentul în care şi-a exprimat public opinia legată de aducerea manelistului Tzancă Uraganu, care a cântat pe o sumă colosală de bani, în apropierea operelor lui Brâncuşi.
Întrebată care este părerea ei despre această situaţie, Mariana Ghiţulescu, managerul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” a afirmat: „În funcţie de proiectul meu de management, eu am făcut aceste compartimente după cum am considerat eu. Nimeni nu i-a luat din atribuţii domnului Gârbaciu. Proiectul meu se bazează pe promovarea tinerilor, a absolvenţilor de teatru. În acest scop, iniţiez din acest an o şcoală de vară a absolvenţilor de teatru, de la toate universităţile de arte. Eu am neovie de un compartiment care să se ocupe de aceste aspecte. Am nevoie de oameni foarte bine pregătiţi, care să ţină legătura cu aceste universităţi. De aceea l-am pus pe domnul Gârbaciu, în acest compartiment. Am nevoie şi de cineva care să cunoască legislaţia, de aici şi domnul jurist şi mai este vorba de o doamnă care are studii superioare. Nu este niciun fel de atmosferă tensionată. Nu am avut conflicte cu nimeni. Am rezolvat toate problemele şi tot ce mi-au cerut angajaţii. Este un program intens de muncă”.