I s-a făcut rău la volan. Consumase substanțe psihoactive

Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducând sub influența substanțelor psihoactive.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost solicitați să intervină la o sesizare efectuată prin apelul unic 112 cu privire la faptul că unui bărbat, de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, i s-a făcut rău în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, din aceeași localitate.

Având în vedere comportamentul bărbatului, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul DRUGTEST, iar rezulatul a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.

 
 

Vizualizări: 2,353

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: