I-au furat 100.000 de euro din casă. Târgujianul a sunat la 112

Un tânăr de 21 de ani a anunțat poliția după ce a observat că i-a fost spartă locuința și îi lipsesc mai multe bunuri. Au fost prinși doi bărbați, suspectați că ar fi furat 100 de mii de euro din casa tânărului, unul dintre ei fiind oprit chiar înainte să fugă din țară.

Bărbatul din Târgu Jiu a sunat la 112, iar Poliţia Municipiului Târgu Jiu a stabilit, din primele cercetări,că în perioada 1-2 aprilie a.c., mai multe persoane ar fi pătruns, fără drept, prin escaladare și forțarea unei ferestre exterioare, în locuința tânărului, de unde ar fi sustras bani, bijuterii și un telefon mobil, în valoare totală de 100.000 de euro.

În urma activităților investigativ-operative efectuate de polițiști, au fost identificați doi bărbați de 30 și 27 de ani, din județele Vâlcea și Gorj, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Unul dintre bărbați a fost ridicat de pe Aeroportul Internațional Otopeni, în timp ce intenționa să părăsească țara.

În urma administrării probatoriului, la data de 9 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale i-au reținut, pentru 24 de ore, pe cei doi bănuiți.

”Pentru documentarea întregii activități infracționale, polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare în județele Gorj și Vâlcea.

În urma perchezițiilor, la locuința bărbatului de 27 de ani a fost identificată muniție letală cu capsule nepercutate, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

La data de 10 aprilie a.c., cei doi bărbați au fost prezentați Judecătoriei Târgu Jiu, față de aceștia fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale a bănuiților și recuperării prejudiciului.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Operațiuni Speciale”, transmite IPJ Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 2,245

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: