„Hora de Pomană” înfrăţeşte gorjenii cu vlahii din Serbia şi Bulgaria
„Hora de Pomană”, obicei păstrat cu sfinţenie în zona Cloşanilor, îi va aduce în Gorj pe vlahii din Serbia şi Bulgaria, în fiecare an de Înălţare. În acest sens, Şcoala Populară de Artă a încheiat un protocol cu Asociaţia Vlahilor din Bulgaria şi cu Asociaţia pentru păstrarea culturii vlaho-române „Valea Timocului”.
Obiceiul „Hora de pomană” se face după şase săptămâni de doliu. Hora este condusă de un tânăr, iar rudele decedatului împart lumânări la care este ataşată o batistă cu un bănuţ în ea şi o floare, după care se prind şi ele în joc, astfel având loc călcarea doliului. Acest obicei, păstrat mai ales în zona Cloşanilor, este întâlnit şi în Serbia şi Bulgaria. În vederea continuării tradiţiei, conducerea Şcolii Populare de Artă a încheiat un protocol cu Asociaţia pentru păstrarea culturii vlaho-române „Valea Timocului” din Serbia şi cu Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, Vidin. Parteneriatul a fost perfectat la sfârşitul săptămânii trecute, urmând ca începând de anul viitor vlahii din Serbia şi Bulgaria să vină în Gorj pentru a participa la organizarea acestui obicei. La rândul lor, gorjenii din Cloşani vor merge în Serbia şi Bulgaria. „Am încheiat un protocol cu Asociaţia pentru păstrarea culturii vlaho-române „Valea Timocului”, reprezentată de domnul Iovan Petrovici, şi cu Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, reprezentată de doamna Plamka Liubomirova, după ce am constatat că obiceiul oltenesc „Hora de pomană” se organizează şi la dumnealor. Începând din 2014, în fiecare an de Înălţare, dumnealor vor veni la noi, la Cloşani, iar la rândul nostru vom merge şi noi la ei. În Serbia, „Hora de pomană” va fi organizată în fiecare an în preajma sărbătorii de Sf. Petru, la Ostrelj; în Bulgaria va fi organizată a doua zi de Paşti, iar la Cloşani în ziua de Înălţare”, a declarat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu. Protocolul mai presupune şi realizarea de spectacole şi expoziţii la care să participe interpreţi şi ansambluri folclorice din cele trei zone.