Handbalistele de la CSM Târgu Jiu au pierdut meciul de la Vâlcea

CSM Târgu Jiu a pierdut, în deplasare, pe terenul echipei SCM Râmnicu Vâlcea, într-un meci care a contat pentru etapa a 21-a din Liga Florilor. Gazdele s-au impus cu 30-27, la capătul unui meci în care au tremurat serios pentru victorie.

CSM Târgu Jiu a mers la Vâlcea cu mari probleme de lot dar a condus și cu 5 goluri pe tabelă. Măcinată de accidentări și de alte probleme medicale, echipa pregătită de Liviu Andrieș a dat o replică solidă gazdelor de la SCM Râmnicu Vâlcea. Cu cuțitul la os în lupta pentru un loc de cupă europeană, Vâlcea a aruncat în luptă tot arsenalul de care a dispus pentru a obține victoria. A dat însă peste o echipă care a luptat cu multă ambiție pentru fiecare minge și care în multe momente ale partidei a fost peste adversarul mult mai titrat. Dovadă stă și scorul înregistrat pe tabela din Sala Traian, acolo unde CSM Târgu Jiu a condus și la 5 goluri diferență.

Antrenorul principal CSM Târgu Jiu, Liviu Andrieș s-a declarat mulțumit totuși de jocul bun al echipei sale în condițiile date: ”Un meci pe care l-am pierdut, din păcate, dar în care am practicat un handbal bun, care ne dă speranțe pentru ceea ce urmează. Important este să ne recuperăm, pentru că nu am avut foarte multe variante la dispoziție, din cauza absențelor celor două jucătoare, Gavrilă și Zinatullina. Revenim la Târgu Jiu și începem pregătirea pentru meciul de duminică, cu Craiova, care cu siguranță va fi unul foarte dificil”.

Angela Pușcaș și Sabine Klimek, cu câte 6 goluri fiecare, au fost cele mai bune marcatoare pentru CSM Târgu Jiu. Prestații excelente au avut și Ana Ciolan și Andreea Chiricuță, fiecare cu câte 4 goluri marcate, dar și Florența Ilie, cu 3 reușite în poarta celor de la Vâlcea. Katarina Pavlovic a încheiat meciul cu 2 goluri, în timp ce Mirabela Coteț și Oana Bucă au terminat partida cu câte un gol, a informat CSM Târgu Jiu.

Vizualizări: 347

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: