Guvernul Orban 2 schimbă programul
Liberalul Ionel Dancă, şef al Cancelariei premierului, a precizat luni că programul de guvernare al PNL a fost actualizat, în sensul că au fost scoase o mare parte dintre angajamentele asumate şi deja realizate şi adăugate noi măsuri pe termen scurt.
''Programul de guvernare PNL a fost actualizat. Au fost scoase o mare parte dintre angajamentele asumate şi deja realizate în trei luni de guvernare şi adăugate noi măsuri pe termen scurt. Lista miniştrilor, la fel, este gata. Urmează să fie aprobate în această dimineaţă în Biroul Executiv de conducere al PNL şi depuse astăzi la Parlament. Este prima zi din restul zilelor necesare pentru declanşarea alegerilor anticipate'', a scris luni, pe Facebook, Ionel Dancă.
Duminică seară, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că în cursul zilei de luni va anunţa lista miniştrilor noului Cabinet şi va face public noul program de guvernare reactualizat. "Vom avea reuniunea Biroului Politic Naţional al PNL la care vom supune dezbaterii lista miniştrilor şi programul de guvernare reactualizat", a spus Orban.
Guvernul Orban 2 este programat să nu fie votat, pentru a se ajunge la alegeri anticipate.
actualizare: Lista miniştrilor şi Programul de Guvernare au fost înregistrate luni la Birourile Pemanente ale celor două camere ale Parlamentului, din acest moment urmând să curgă termenul de 15 zile în care Parlamentul trebuie să acorde votul de învestitură. Conducerea PNL a aprobat în unanimitate componenţa cabinetului şi programul de guvernare actualizat, a declarat luni premierul desemnat Ludovic Orban, care a precizat că formula Guvernului rămâne aceeaşi. În plus, Orban a precizat că programul de guvernare este acelaşi pe baza căruia Guvernul a fost învestit iniţial, fiind scoase obiectivele realizate şi fiind adăugate obiective din sfera fondurilor europene, lucrărilor publice şi afacerilor interne.