Greviștii foamei, la discuții cu directorii. update: Şedinţa a fost anulată!
update: Directorii din CE Oltenia s-au răzgândit şi nu mai vor să stea de vorbă cu greviştii foamei. Directorii vor să discute între ei şi să le dea protestatarilor un punct de vedere scris.
11.00: Greviștii foamei din fața Complexului Energetic Oltenia au fost invitați la discuții cu directorii la ora 11.30. În fața companiei sunt șase salariați în greva foamei, care acuză lipsa de transparență cu care s-au făcut majorări de salarii. Listele cu cei aproape trei mii de salariați care au primit clase de salarizare este în continuare secretă, deși managerul Ciurel a promis că o va face publică. Protestatarii susțin că nu au fost majorate salariile mici, așa cum s-a promis, ci clasele au fost acordate pe criterii de apartenență sindicală ori politică. Adică au fost favorizați salariații care sunt în SMEO sau au lipit afișe pentru PSD.