„Greii” din politică dau năvală la Gorj
„Greii” partidelor politice dau năvală în Gorj, odată cu debutul campaniei electorale. Primul este Victor Ponta, aşteptat vineri la Comitetul Executiv al PSD. Peste o săptămână, va ajunge în Gorj şi Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE. Acesta ar putea veni însoţit de fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin. Gorjul este vizat şi de către fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, vizita sa urmând să aibă loc la sfârşitul lunii.
Victor Ponta va da startul campaniei electorale la Târgu Jiu. Acesta deschide lista PSD Gorj pentru Camera Deputaţilor. „Din informaţiile pe care le am, domnul Victor Ponta va participa la Comitetul Executiv de la ora 11:00, după care va ţine o conferinţă de presă, iar apoi, în funcţie de timpul pe care-l are la dispoziţie, va participa la emisiuni tv şi radio”, a declarat Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj.
Peste o săptămână, mai exact pe 18 noiembrie, este aşteptat în Gorj şi Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE. Senatorul Dian Popescu i-a adresat o invitaţie şi fostului ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, însă până în momentul de faţă, acesta nu a confirmat. „Domnul Călin Popescu Tăriceanu va veni în judeţul Gorj vineri, 18 noiembrie. Va prezenta proiectele ALDE de viitor şi va purta discuţii cu alegătorii. În funcţie de vreme, vizita sa se va încheia la Rovinari”, spune Dian Popescu, preşedintele ALDE Gorj.
Spre finele campaniei electorale va reveni în Gorj şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. Înainte cu o săptămână de vizita lui Băsescu, vor veni la Târgu Jiu preşedinţii executivi ai PMP, Valeriu Steriu şi Eugen Tomac. „Noi i-am propus domnului preşedinte data de 27 noiembrie şi data de 4 decembrie, aştept răspuns din partea dumnealui până la sfârşitul acestei săptămâni. Pe data de 20 noiembrie, va veni la Târgu Jiu domnul Steriu şi domnul Tomac, iar apoi preşedintele. Va fi o întâlnire cu membrii şi simpatizanţi, probabil, şi o vizită prin Târgu Jiu, Rovinari şi Motru”, a declarat Nicolae Daviţoiu, preşedintele PMP Gorj.