Greblă nu va ști niciodată cât de mult l-a interceptat DNA

Fostul judecător constituțional Toni Greblă nu va afla prea curând și poate niciodată cât de multe înregistrări a făcut DNA cu el. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins solicitarea acestuia ca în instanță să fie prezentat întreg fișierul cu înregistrări, precum și audierea acestora, audiere care ar fi presupus o mare perioadă de timp, mai ales că Greblă s-a plâns că vreme de câteva luni a fost interceptat inclusiv în baie, acasă.

Acele înregistrări nu se regăsesc în dosar, fiind considerate de către anchetatori nerelevante pentru a fi atașate la dosar. Ele însă există, decizia de acum a instanței supreme fiind una finală. „Respinge cererea de probatorii formulată de inculpatul Greblă Toni privind obligarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie să depună la dosarul cauzei fişierul integral al tuturor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor purtate între Georgescu Adrian Onoriu, Băluţescu Adrian şi Frunză Daniel, în perioada 23.02.2015-10.03.2015 şi ascultarea în instanţă a tuturor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor efectuate între cei trei în acea perioadă”, a decis Înalta Curte.

Adrian Onoriu Georgescu este avocatul din Prahova care l-a denunțat inițial pe Greblă când acesta încerca să îi vândă niște capre, celelalte două persoane fiind implicate în afaceri derulate în jurul fermei pe care fostul senator a ridicat-o la Buduhala. „Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în 2014, Băluţescu Adrian a organizat o întâlnire la ferma lui Daniel Frunză, la care ştiu că a participat şi Toni Greblă şi la care trebuia să participe şi avocatul denunţător, dar din considerente personale, de familie, nu a mai ajuns. La întâlnire a participat şi un cetăţean moldovean sau rus, cu care Toni Greblă se afla în relaţii de afacere. Daniel Frunză are mai multe afaceri (energie, prelucrare material lemnos) şi, printre ele, se află şi o fermă la Corabia. Cred că este o fermă de animale şi agricultură”, se arată într-un fragment al declarației date de unul dintre denunțătorii din dosar.

Greblă a fost trimis în judecată pentru că s-ar fi implicat în afaceri alături de finul său Ion Bârcină, zis Dan Goeru. Interceptări telefonice din dosar, devenite publice, arată că fostul judecător constituțional îi suna pe șefii din minerit și energie de la Gorj pentru a înlesni unele contracte ale apropiaților săi. Procesul de la București al acestuia este în faza audierii martorilor, următorul termen fiind stabilit pentru mijlocul lunii septembrie, după ce se încheie vacanța judecătorească.

Vizualizări: 2,143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: