Graure a cerut audierea Alinei Gorghiu în dosarul "Rovinari - Turceni"
Avocatul lui Octavian Laurențiu Graure, fost director economic al Complexului Energetic Turceni, a solicitat vineri judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție audierea în calitate de martor, în dosarul "Rovinari - Turceni", a copreședintelui PNL Alina Gorghiu.
Avocatul a explicat că dorește audierea Alinei Gorghiu, pe motiv că aceasta a reprezentat, la un moment dat, compania Electrica într-un proces civil cu CE Rovinari. Cererea a fost respinsă deoarece reprezentantul DNA a susţinut că această audiere nu ar fi relevantă în proces. Instanța a rămas în pronunțare pe această cerere. "Avocații celorlalți inculpați au solicitat audierea doamnei avocat Alina Gorghiu. Doamna procuror a fost de acord ca toată lumea să fie audiată, mai puțin doamna Gorghiu", a spus Ponta, la ieșirea din sediul instanței, citat de agerpres.ro.
Nu au fost audiaţi nici Ponta şi Şova
La termenul de vineri nu au fost audiaţi nici Victor Ponta și Dan Șova. Șova a fost cel care a decis să se prevaleze de dreptul de a tăcea. „În urma consultărilor cu avocatul meu am stabilit că e bine ca la acest moment procesual să mă prevalez de dreptul la tăcere şi să nu dau declaraţii în cauză, urmând ca ulterior să apreciez dacă voi face o declaraţie în faţa organului judiciar", a spus Șova. Tăcerea lui l-a determinat și pe Ponta să nu declare nimic instanței la acest termen, el cerând o amânare pe considerentul că mai are nevoie de timp. „Aş vrea să vă rog, dacă îmi permiteţi, un pic de timp pentru a îmi pregăti expunerea", le-a cerut deputatul judecătorilor.
DOSAR
În acest dosar sunt judecaţi Victor Ponta, Dan Șova, Laurențiu Ciurel, Dumitru Cristea, și Octavian Laurențiu Graure, ei prejudiciind societatea cu câteva milioane de euro.