Gorjul, „zonă roșie” Covid pentru Germania

Municipiul București și 17 județe din România, între care și Gorjul, au intrat în zona roșie, potrivit Ministerului de Externe din Germania. Pe lista județelor din România considerate drept „zone de risc”, ca urmare a numărului mare de infectări cu noul coronavirus. se află Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, București, Buzău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Ialomița, Timiș, Vaslui și Vrancea.

Ca atare, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania, după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc“, trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (și tradus în germană sau engleză) și să se supună testării, în mod gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german.

În cazul neîndeplinirii obligației de testare, autoritățile germane pot aplica sancțiuni în valoare de până la 25.000 de euro.

Germania a înregistrat, ieri, cel mai mare număr de noi infecții cu coronavirus de mai bine de trei luni.

Vizualizări: 4,326

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: