Gorjeanca Moța a revenit în Guvern

Adriana Elena Moța a revenit la conducerea Autorității Naționale pentru Cetățenie, printr-o decizie semnată luni de premierul Ludovic Orban.

Pesedistul Andrei Tinu a fost revocat pentru a doua oară din funcția de președinte cu rang de secretar de stat, după ce revenise pe post printr-o decizie a instanței. El a fost înlocuit la finalul anului 2019, cu gorjeanca Adriana Moța, dar a contestat decizia și a obținut suspendarea ordinului de revocare. A revenit la șefia ANC pe 14 ianuarie.

Fiul fostului jurnalist Dumitru Tinu a anunțat că nu o să părăsească funcția. „Printr-o decizie de revocare mascată, emisă astăzi (n.r. luni), din nou cu abuz de putere, acesta (n.r. premierul Orban) încearcă să încalce dispozițiile hotărârii judecătorești executorii prin care am fost repus în funcția de președinte al Autorității. Nu știu care sunt „competenții” de la Guvern care cred că printr-un act administrativ se poate anula o decizie a Curții de Apel București, dar le recomand să mai pună mâna pe cursul de contencios și de penal din facultate. Mâine, după ce depun o plângere penală pentru abuz în serviciu și nerespectarea hotărârilor judecătorești, mă găsiți tot la birou. Evident, cu mănuși și mască”, a anunțat, luni seară, Andrei Tinu.

Decizia de revocare a lui Andrei Tinu din funcție este una corectă, „dar târzie”, a reacționat fostul ministru PSD al Justiției, Ana Birchall. Hotărârea s-ar fi luat în baza unui raport al Corpului de Control, privind modul în care au fost gestionate solicitările unor cetățeni ruși și ucraineni de a deveni români. „Este o decizie corectă, deși, sincer, cam târzie. Sper ca și ceilalți membri din conducerea ANC să plece, urgent, din funcții! De asemenea, îmi exprim speranța că și DNA va avansa cu ancheta astfel încât toți care au greșit să plătească conform legii”, a scris, pe Facebook, Ana Birchall.

Autoritatea Națională pentru Cetățenie se află în subordinea Ministerului Justiției.

Vizualizări: 3,684

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: