Gorj: Se reabilitează din nou un drum comunal

Autoritățile locale din comuna Bengești-Ciocadia au obținut finanțare prin programul „Anghel Saligny” pentru refacerea unui drum modernizat în urmă cu 17 ani. Lucrarea inițială nu a fost executată „ca la carte”, ceea ce a dus la deteriorarea asfaltului și la necesitatea unei noi investiții.

Este vorba despre drumul comunal DC21, care leagă comunele Bengești-Ciocadia de Albeni.

„Acest tronson de drum, de 3,5 kilometri, a fost asfaltat în perioada 2006-2007, dar în timp asfaltul s-a crăpat, iar drumul s-a deteriorat. Atunci s-a turnat doar asfalt, nu s-au betonat șanțurile și nu s-au realizat accesele către proprietăți. Din cauza traficului rutier greu și a faptului că, la acel moment, nu au fost prevăzuți bani pentru șanțuri, acestea au rămas de pământ, apa s-a infiltrat pe sub drum și l-a distrus", a declarat primarul comunei Bengești-Ciocadia, Victor Georgia.

Valoarea totală a lucrărilor pentru acest drum de 3,5 km este de 6.800.000 de lei.

Vizualizări: 3,744

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: